Copiii vor să își facă singuri ornamente de Crăciun



N-am depășit încă stadiul realizării steluțelor, pentru că mai sunt și alți copii care vor să învețe. E mai greu, dar e amuzant. La finalul acestei întâlniri, din decupajul lui Ovidiu, nu a ieșit o steluță ci… un fel de ”Coroană 3 D” și s-a autoproclamat ”rege”, iar colegii i-au spus ”Regele hârtiei.”












Tabletele - noua tentație din bibliotecă



Mulțumim Asociației KGSC Community  și donatorilor pentru acest cadou special.
Deocamdată învățăm noțiuni elementare despre aceste echipamente.
Băieții sunt mai curioși decât fetele.










”Micii artiști”, din nou la lucru



Nu vă imaginați ce mult le plac copiilor, provocările. Orice activitate care le pune imaginația și îndemânarea la încercare îi transformă în cei mai serioși, responsabili și perseverenți copii.









Mulțumim Asociației KGSC Community, pentru zâmbete



 De dragul copiilor din Hangu, Asociația KGSC a decis să ne trimită două tablete, pentru a avea cu ce ”răsfoi” cele 1500 de cărți electronice din bibliotecă.   De mai multă vreme, acești oameni minunați au devenit ”îngerii” copiilor din Hangu.  Datorită lor am învățat împreună, eu și copiii, cât de multă nevoie avem de astfel de oameni care să ne dăruiască zâmbete, să ne întindă brațele, să sacrifice din banii și din timpul lor pentru a face bucurii unor străini, oameni care să ne ajute să ne înălțăm, să ne depășim granițele, fără să ceară nimic în schimb.  Fără ei, fără acești oameni, am fi rămas triști, înstrăinați și singuri, bântuiți la nesfârșit de sentimentul zădărniciei, iar biblioteca ar fi rămas săracă, vlăguită, în agonie, cu toată pasiunea și străduința copiilor.
Le mulțumim din inimă!