În lumea păsărilor

 

Mascota ludotecii - ”TOMI”

         Pentru că Mascota ”Învățăcel” este personajul cel mai îndrăgit din bibliotecă, m-am gândit că și Ludoteca ar trebui să aibă o mascotă, dar o mascotă specială, care să își aleagă prietenii în funcție de cum respectă regulile din ludotecă. Eram convinsă că toți copiii vor intra în acest joc și că vor respecta da capo al fine, toate regulile, doar ca să devină favoriții ei.

N-a fost greu să alegem mascota, pentru că toți l-au îndrăgit pe  uriașul Saint Bernard,  care fusese și preferatul  membrilor KGSC Community. (Doar Daniela a vrut rățușca mascotă pentru că avea deja nume - Iaki). E mare, pufos și … serios. El urma să fie mascota ludotecii, dar pentru asta avea nevoie de un nume.  Din zecile de nume, copiii l-au ales pe Tomi. Am confecționat împreună o zgardă, i-am scris numele și l-am așezat pe raftul de sus, vis a vis de Mascota bibliotecii.

Tomi are un ”Regulament de ordine interioară” – câteva reguli pe care utilizatorii ludotecii trebuie să le respecte și o listă pe care prietenii lui  (care respectă toate regulile) se semnează.

Când intră în ludotecă, copiii îl salută și pe Tomi, sau dacă pleacă își iau rămas bun. Uneori, dacă unul dintre ei e mai gălăgios sau indisciplinat se găsește, de fiecare dată un alt copil să îl avertizeze că ar putea să îl supere pe Tomi, iar Tomi ar putea să îl pedepsească.

Așadar, Tomi - mascota ludotecii, se impune mai mult decât aș fi făcut-o eu sau voluntarii, pentru că toți copiii sunt fascinați de asemenea jocuri.

Tomi a devenit subiectul lor de discuții. Cu toții știu cum trebuie să se comporte în ludotecă pentru a deveni preferații lui Tomi, care la fiecare final de an școlar va premia pe prietenii lui cei mai buni.

Tomi e adorat, însă, de toată lumea. 

Povestea mascotei ”Învățăcel”

            Mascota ”Învăţăcel”  are o poveste la fel de fermecătoare ca şi  mutrişoara veselă cu care îi întâmpină, de fiecare dată pe toţi cei care trec pragul Bibliotecii Comunale Hangu.

            Ideea mascotei a pornit  de la o salopeţică  roşie, pe care am primit-o într-unul dintre zecile de pachete  cu hainuțe, pe care  le trimite mereu, din inimă  o cititoare  a scrisorii noastre publicate în revista   ”Formula As”.  Le-am spus copiilor ce vreau să fac cu ajutorul lor, dar mai ales de ce avem nevoie pentru o mascotă. Cu entuziasmul și candoarea vârstei, au înțeles repede mesajul, așa că au adus la bibliotecă fel de fel de păpuşi, care mai  de care mai schilodite  ( fără ochi, fără mâini, fără picioare).  Am ales până la urmă, împreună cu ei, o păpuşică fără o mână şi fără picioare, care mai era şi pictată pe faţă cu carioca albastră, dar avea nişte ochi tare expresivi, aşa că i-am acoperit picturile cu corector alb şi i-am pus nas ( căci şi nasul era ciopârțit) dintr-un glob de Crăciun,  i-am dat buzele cu lac de unghii  roşu şi am tot acoperit din defecte până a început să semene cu un clovn. Îi lipseau însă o mână, papucii şi ceva ce i-ar fi întregit imaginea.  La momentul respectiv nu ştiam ce anume, pentru că era frumoasă şi aşa, chiar dacă era tristă, în ciuda faptului că eu îi colorasem buzele ca și cum ar fi zâmbit. Îi lipsea acel ”ceva” care să o definească, dar mai ales să o facă greu de ignorant și, mai apoi, dificil de uitat. Am tot încercat să îi caut ceva special pentru a-i schimba înfăţişarea, dar nimic nu părea să i se potrivească.  Mascotei noastre îi lipsea, pe lângă farmecul necesar și atitudinea.       Era aproape gata când am făcut concursul pentru alegerea numelui. N-aş putea să descriu încântarea copiilor. Știam că imaginaţia lor nu are granite și că pot deveni ușor responsabili și serioși, când li se încredințează anumite misiuni. .Au găsit repede, multe nume  sugestive, de aceea mi-a fost greu să aleg între “Isteţul”, “Rotitic”  (citit invers înseamnă “Cititor”), “Sârguinciosul”,  “Învăţăcel”, ”Istețilă”, ”Curiosul”.  Am ales într-un final numele “Învăţăcel” pentru că fiecare  dintre noi, rămâne o viaţă întreagă învăţăcel.                                                                   Paradoxal, participanţii la concurs au ales nume masculine, deşi mascota noastră semăna mai mult cu o fetiţă.                                                                                                                          Dezlegarea acestui misterului a venit odată cu un alt  colet în care am găsit pălăria de mexican, papucii roşii şi şoseţelele.  În primul moment nu ştiam ce să fac cu ele, pentru că toate  erau prea mici pentru un copil.  Imediat însă, am aşezat pălăria pe capul mascotei, i-am pus mai multe şoseţele, ca să stea papucii şi mascota noastră mai avea nevoie doar de o mână. Am găsit-o repede!                               Mascota “Învăţăcel” a devenit astfel, cartea de vizită a Bibliotecii Hangu şi e gata oricând să-i primească zâmbind şi să-i încânte cu mutrişoara ei haioasă pe toţi care îşi fac timp să ne viziteze.                                                                                                                                                                   Noi şi “Învăţăcel”, vă aşteptăm, cu drag, să ne treceţi pragul şi să ne cunoaşteţi.