Ludoteca
Hangu – speranța unui zâmbet de copil
"Toți oamenii mari au fost mai întâi copii…
însă doar câțiva își amintesc." Antoine de Saint-Exupéry
Fiecare vis
împlinit ascunde o poveste, o poveste scrisă cu pasiune, cu perseverență, cu
încredere, cu suflet.
De data aceasta
povestea Ludotecii Hangu, speranța unui zâmbet, au scris-o membrii Asociației
KGSC, acești oameni speciali, adevărate modele de dăruire, de entuziasm, care
nu au uitat nici măcar o clipă că și ei au fost copii și că fiecare jucărie primită
le-a adus zâmbete și bucurii.
Nu aş putea să vă descriu însufleţirea şi
entuziasmul cu care au răspuns într-o zi copiii veniţi la bibliotecă, la
întrebarea mea simplă: „V-ar plăcea să găsiţi la bibliotecă jocuri şi jucării
cu care să vă jucaţi aici sau să le împrumutaţi?” Doar gândul că ar putea exista „o asemenea
minune” la bibliotecă le-a indus o stare de euforie greu de
stăpânit. Voiam să le povestesc despre
proiect, dar atitudinea lor exuberantă m-a determinat să renunţ repede, de
teamă că vor visa atât de mult la această „ludotecă”, încât, dacă proiectul nu
va prinde viaţă, îi voi dezamăgi definitiv şi nu vor mai avea niciodată
încredere în instituţia numită bibliotecă şi nici în mine, ca om.
Am învăţat că dezamăgirile – indiferent de vârstă –
dor cumplit. O parte dintre prietenii bibliotecii trăiesc şi aşa cu povara înfrângerilor zi de zi, să îi
rănesc şi eu ar fi mult prea mult pentru ei. Sofocle spunea că ”Nu există
bucurie mai mare decât cea venită pe neașteptate” de aceea am decis să păstrez tăcerea. Surpriza va fi atunci uriașă și
enorm de greu de uitat.
Datorită Asociației KGSC copiii din Hangu vor sărbători 1 iunie, altfel decât până acum,....