"CĂUTĂTORII DE POVEŞTI" - LA HANGU



            Cred că nimic nu pare mai interesant, mai special, mai plin de mister şi de farmec decât cuvântul „poveste” şi cât e de fascinant doar gândul că într-o lume atât de zbuciumată, atât de bântuită de interese meschine, într-o lume în care politica monopolizează totul, iar valorile umane şi cele  spirituale sunt lăsate în umbră să caute singure drumul spre istoria umanităţii, îşi fac loc cu paşi neauziţi, „Căutătorii de poveşti”.
            Într-o după amiază însorită, după multe săptămâni în care plouase în fiecare zi, (de parcă şi natura sărbătorea împreună cu noi) unul dintre căutătorii de poveşti – realizatorul TV Irina Păcurariu – a poposit, spre marea noastră bucurie, la biblioteca din Hangu.
            Copiii  veseli, dar puţin neliniştiţi şi temători, au îndrăgit-o imediat, pentru  că s-a strecurat cu mare uşurinţă şi rafinament în sufletul lor şi le-a smuls, fără nici un efort răspunsuri de o sinceritate copleşitoare. Zâmbetele, simplitatea aparentă, sensibilitatea, drăgălăşenia şi felul special de a se apropia de ei, detectate cu repeziciune de cei mici, i-a determinat să arunce toate emoţiile şi temerile pe fereastră şi să-i povestească, zâmbind la rândul lor, frânturi din ce fac ei la bibliotecă.
             Recunosc, cu toată sinceritatea, că şi eu am fost un pic îngrijorată şi că am avut emoţii, însă inteligenţa, înţelepciunea,  prezenţa de spirit, experienţa şi zâmbetul dezarmant al doamnei Irina Păcurariu, m-au determinat să uit repede de ele, povestindu-i despre biblioteca, aşa cum povesteşti, în tihnă şi cu sufletul deschis, unui prieten drag cu care nu te-ai mai văzut de multă vreme.
           A fost o onoare pentru noi toţi să primim vizita unui  „Căutător de poveşti” atât de special, pentru că sunt rare ocaziile în care, noi, oameni simpli dintr-o comună de munte, putem întâlni, în carne şi oase un realizator TV de notorietatea doamnei  Irina Păcurariu.
Îi mulţumim mult şi sper, din tot sufletul, că nu am dezamăgit-o şi că a trăit aici, la Biblioteca Hangu, măcar o secundă senzaţia  că nu a bătut atâta drum în zadar şi că a găsit măcar o fărâmă din ce şi-ar fi dorit să fie o bibliotecă.
Ne dorim, din inimă, să vină o zi în care să ne viziteze din nou, să ne construiască iar aripi şi să ne scrie în „Cartea de aur a Bibliotecii Hangu” la fel de frumos, cum s-a întâmplat vineri – 8 iunie 2012.                                                                                                                                                 Mulţumim  Fundatiei IREX pentru atâtea şanse şi pentru atâtea oportunităţi pe care ni le oferă necondiţionat.












2 comentarii:

Delia spunea...

Felicitari!

Anonim spunea...

Felicitări, Lili!
A știut de ce a venit la Biblioteca Hangu realizatoarea TV, Irina Păcurariu!
Sunt tare mândru că m-am născut la Hangu!