M-am gândit că biblioteca ar deveni mai prietenoasă, mai aproape de
copii și mai specială, dacă am organiza și alte activități, decât expoziții de
carte, prezentări de carte, simpozioane, concursuri literare, ”Ora poveștilor”,
aniversări ale marilor scriitori. Așa a prins viață ideea ”Jucăria mea
preferată!” - o activitate veselă, relaxantă, pe care copiii au ”îmbrățișat-o”
repede și euforici. Am învățat jucându-ne, pentru că fiecare copil
trebuia să-și prezinte jucăria, să motiveze de ce e favorita lui, să răspundă
la întrebările adresate de ceilalți copiii și toate astea exprimându-se corect,
coerent, concis. Așa i-am cunoscut și altfel, așa cum sunt ei cu adevărat, cu
preferințele, cu atitudinea, cu felul lor de a fi, cu emoțiile, cu trăirile
lor. Așa au învățat să renunțe la emoții și să fie în stare să țină un mic
discurs și chiar să-și argumenteze afirmațiile. A fost una dintre cele mai
îndrăgite activități.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu