”O poveste minunată”

”A fost o dată, ca niciodată, o poveste în care personajul principal care ține loc și de zână și de Făt Frumos și de flori care vorbesc și de zmei, nu este nimeni alta, decât biblioteca noastră.

De fapt biblioteca este ea însăși o poveste, care se desfășoară zi de zi, într-un loc minunat, asemenea unui castel, cu multe nivele, la ultimul etaj, unde e cea mai multă lumină. Acest loc e mai frumos decât multe alte castele și palate din povești, pentru că aici, la intrare sunt zeci de fluturi colorați, pereții sunt zugrăviți în verde, roz și albastru, iar de pretutindeni îți zâmbesc ba Alba ca Zăpada cu Mutulică, ba Pisicile aristocrate, ba un bobocel de rață cu pălărie, ba un cățel alintat, ba o pisică atentă, ba Puișorul galben din desene animate, ba un dinozaur haios, ba Zâna Tinkerbell, plină de veselie. Cum să nu îți placă la biblioteca noastră care pare un basm nesfârșit, pentru că aici găsim cărți cu povești, participăm la tot felul de activități inventate de doamna bibliotecară pentru a ne aduce, din nou și din nou, printre rafturile bibliotecii și pentru a ne determina să devenim educați și înțelepți.

Cu ea facem repetiție la piesele pentru serbări, cu ea facem curat în vacanța de primăvară. Ea ne premiază cu cărți și diplome, atunci când merităm. Ea inventează pentru noi tot felul de concursuri. Ea ne determină să scriem pentru revista ”Ecoul Hangului”.  Eu și colegele mele mergem în fiecare pauză la bibliotecă, pentru că e în aceeași clădire unde învățăm și pentru că mereu avem câte ceva de făcut acolo. În fiecare zi împrumutăm cărți, pentru că ea ne-a spus că dacă vom citi vom fi cei mai ”bogați” oameni de pe pământ. Anul acesta și anul trecut am făcut parte dintre câștigătorii concursului ”Cartea - comoara fantastică din bibliotecă”. Am citit mereu și am reușit să fac o compunere despre vară, pe care doamna a apreciat-o și a publicat-o în revista noastră ”Ecoul Hangului”. Am ascultat-o, așa cum ar trebui să facem toți copiii, iar astăzi sunt un pic mai ”bogată” și îi mulțumesc.                                                                                                               Oare ce ne-am fi făcut fără bibliotecă?

Daniela Popa, absolventă clasa a IV-a

”Ludoteca noastră”

”Văcuțe săltărețe, puzzle-uri, Monopoli, Scrabble și multe alte jucării. Fiecare copil își dorește să aibă bucuria de a petrece măcar câteva momente în ludoteca noastră, înființată de curând, mai ales copiii care nu au jucării acasă. Dacă noi suntem atât de veseli și de fericiți, nu vă imaginați cât de fericiți sunt ei. Se uită mirați la toate jucăriile, le studiază cu atenție și nu mai sunt nici tăcuți și nici retrași. Ei sunt cei mai pricepuți la asamblat și câștigă mereu. Aici ne jucăm cu toții, eu am învățat de la Isabela să joc Monopoli. Împreună cu Leti am făcut toate puzzle-urile din ludotecă. Dacă nu avem loc suficient, folosim văcuțele pe post de scaune. Chiar și băieții cei mai obraznici, aici sunt cuminți și politicoși. Suntem veseli, iar doamna ne apreciază mereu când terminăm de asamblat o jucărie, când facem un puzzle, când  câștigăm la Scrabble sau la Monopoli.

Cu multă muncă și dorință în suflet, de a vedea copiii din comuna Hangu zâmbind, doamna bibliotecară s-a străduit să aducă un strop uriaș de bucurie, în copilăria noastră. Dorința de a vedea copiii fericiți, îmbinată cu încrederea că vom ajunge oameni respectabili, a determinat-o să dea viață viselor oricărui copil.

Ludoteca este locul fascinant în care ne putem juca și bucura nestingheriți, de toate jocurile și jucăriile primite de la Asociația KGSC. E minunat pentru că acolo ne putem juca în echipe, ne-am împrietenit cu elevii mai mari, am învățat jocuri noi și parcă nu am mai pleca acasă.

Îi mulțumim doamnei bibliotecare pentru că are atât de multă grijă de noi și se străduiește să ne aducă, prin orice face, zâmbete și bucurii. Îi mulțumim și o îmbrățișăm cu drag.”
                                                                                             Denisa Irimia

”Voi știți ce înseamnă ludotecă?”

         Astăzi îmi vine să strig în gura mare că avem ludotecă.

         Da, chiar dacă nu vă vine să credeți, chiar avem ludotecă. (nu cred că știți ce înseamnă ludotecă).                                                                                 Nu știu ce vrăji face doamna bibliotecară, dar mereu  avem parte de surprize plăcute. (să știți că nu e vrăjitoare, dar nu știu cum să vă spun, ca să înțelegeți!) Ne-a promis (și se ține de promisiuni) că de 1 iunie vom avea parte de altă surpriză. (eu, naivă, credeam că vin din nou cei de la TV să ne filmeze.). În fiecare zi o întrebam ce se va întâmpla, dar …. tăcere și zâmbete.

         Pe 2 iunie trebuia să vin, împreună cu toți voluntarii Bibliofan, la ora 10, la bibliotecă (eu în costum popular pentru piesa ”Iliuță de la munte”). De unde atâta răbdare?! La ora 8, 30 (și credeam că voi fi prima) am furat singurul trandafir (galben) înflorit din grădină (pentru doamna)  și am fugit la bibliotecă. La ușă, trei colegi și pe drum doamna, cu două farfurii (nu-i stătea bine). Am urcat, ca de obicei, primii, zgomotoși și plini de curiozitate și ne-am blocat la intrare. Peste tot erau jucării colorate, două rafturi pline de cutii cu jocuri. Nu știam la ce să mă uit. Aveam voie să facem orice. Ne-am jucat de nu mai puteam respira (costumul meu popular arăta jalnic). Am scotocit prin cutii, am scos la iveală toate jocurile, ne-am bucurat, ne-am mirat, eram ca într-o poveste. Doamna ne ruga să facem ordine că avem invitați și oaspeți, dar cine să o asculte. Noroc că pregătisem inimioarele cu mesajele de mulțumire (eu le-am scris cel mai frumos mesaj ”Vă iubesc din toată inima!”) pentru cei care ne-au adus jucării, și le-am lipit, cu grijă, pe o inimă mai mare roșie (era perfectă pentru că a fost ideea mea) cu o zi înainte, altfel…

Și fiecare zi, de atunci, e aproape la fel la ludotecă. Ne întâlnim mari și mici și ne jucăm fiecare cum și cu ce vrea, doar că trebuie să fim politicoși, respectuoși, să avem grijă de jucării și să facem ordine la final (nu e mare lucru)... În rest, e ca un vis frumos, tare frumos.

                                               Letiția Asavei

”Prima vizită la ... bibliotecă”

”E greu să uit prima mea zi în vizită la bibliotecă. Era vacanța de vară. O zi în care soarele ardea, oriunde te-ai fi ascuns de razele lui. Aflasem de la Letiția, de lumea plină de mister a bibliotecii de aceea mă îndreptam cu pași grăbiți către acel loc.

Când am pășit înăuntru, un val de răcoare mi-a înghețat mâinile și picioarele. Soarele abia dacă putea să lumineze această încăpere veche, cu miros de mucegai cu geamuri mici și dușumeaua care scârțâia la fiecare pas. De după rafturi a ieșit în întâmpinarea mea doamna bibliotecară și mi-a spus : ”Ce fetiță frumoasă!”. Mi-a arătat rafturile cu cărți pentru copii și m-a lăsat să îmi aleg ce cărți am vrut eu. Din acea zi am trecut mereu pe la bibliotecă, împreună cu Letiția sau singură, până când am descoperit că biblioteca e la un pas de noi și nu e zi în care să nu îi trecem pragul, mai ales că, acum biblioteca e altfel. E ca un castel pentru copii, cu pereții colorați, cu multă lumină, un loc unde  noi învățăm și ne distrăm, fiind prezenți la toate activitățile pe care le pregătește pentru noi doamna bibliotecară.

Nu voi uita seara în care a trebuit să urcăm la bibliotecă cele 5000 de cărți donate de către Fundația Mereu Aproape și de momentul în care voiam să mă văd la televizor, nici de zilele în care am desenat baloane, sau am primit cărți și diplome, sau am făcut curat în centrul comunei și  doamna ne-a pregătit câte o surpriză pentru fiecare, nu voi uita niciodată  întâlnirea cu realizatorul TV Irina Păcurariu care a vorbit cu noi ca și cum am fi fost niște oameni mari.

Biblioteca este pentru mine cel mai minunat loc de pe pământ.”

                                                                             Caia Delia, absolventă clasa a IV-a

”Biblioteca”

        ” Mama a decis, într-o zi, să mergem la bibliotecă, unde, mi-a spus ea ”Sunt foarte multe cărți”. Eram curioasă și muream de nerăbdare. Îmi imaginasem acest loc plin cu cărți, altfel, nu întunecos, înghețat și cu miros de mucegai. Doar pereții și doamna bibliotecară zâmbeau în acest loc nu prea prietenos pentru mine. Doamna mi-a dat niște desene pe care să le colorez acasă, iar eu mi-am ales doar câteva cărți. Din acea zi, în ciuda frigului din bibliotecă, am trecut după cărți aproape în fiecare săptămână, spre încântarea părinților mei.

         Când am început clasa a II-a am aflat că biblioteca se va muta lângă școală. Toți copiii țopăiau de bucurie, mai ales că și noi învățam într-o clădire nouă. Ce mare a fost surpriza, când am descoperit la mansarda clădirii unde învățam, mulți saci cu cărți. Atunci am înțeles că acolo va fi biblioteca noastră.

         Nu aș putea să vă spun cum e acum biblioteca. E plină de lumină, căldură și culoare. Pereții au diferite nuanțe și sunt decorați cu personaje din povești și din desene animate. La intrare sunt tot felul de jucării peste care plutesc fluturi viu colorați. Eu și Denisa, venim de zeci de ori pe zi în acest tărâm plin de farmec. E ca o vrajă care ne atrage. Printre rafturile roșii, pline cu cărți, zăresc chipul prietenos și zâmbitor al doamnei bibliotecare. Ea are tot felul de idei super, organizează concursuri și activități, care abia dacă ne mai lasă timp de joacă, pentru că și doamna învățătoare ne cere să învățăm și să ne facem temele cu seriozitate. Aici, la noua bibliotecă, am trăit cele mai spectaculoase momente din viața mea. Eu ”micul cititor”- mă gândeam că voi reuși să citesc măcar jumătate dintre cărțile de pe rafturi, ca să iau din nou un premiu la concursul ”Cartea, comoara fantastică din bibliotecă!”. De visul meu s-a ales repede praful, pentru că într-o zi, doamna ne-a chemat la bibliotecă, pe noi voluntarii ”Bibliofan” unde am cărat aproape 5000 de volume, o donație a Fundației Mereu Aproape. Această donație a căzut ca un ”asteroid” în biblioteca noastră, într-o seară târzie de iarnă și ne-a umplut brațele cu sute de cărți noi. Bucuriile nu s-au terminat aici, însă. Doamna ne lasă să pictăm baloane și să ne jucăm cu ele, ne organizează concursuri de povești și poezii, eu am devenit chiar o mică actriță, pentru că împreună cu Robert am prezentat la Primăria Hangu și la cercul pedagogic, piesa ”Iliuță de la munte”. Tot datorită acestei doamne minunate, am devenit și corespondenți ai revistei locale ”Ecoul Hangului”, dar am apărut și ca mici scriitori în cartea ”Cărticica mea de toamnă!”. Ea ne ajută mereu și ne este alături. Tot cu ea am învățat să protejăm mediul înconjurător, adunând gunoaie din centrul comunei Hangu. Când suntem cuminți și serioși, avem parte de surprize, dulciuri, cărți și diplome, sau filme în cadrul activității ”Cinematograful de vacanță”.

         Anul acesta ne-a promis, de 1 iunie o altă surpriză, iar eu aștept cu nerăbdare. Sigur va fi ceva foarte interesant, așa cum ne-a obișnuit, pentru că ea nu ne-a dezamăgit niciodată.

         Cu siguranță viața mea ar fi foarte săracă fără cărți, fără doamna bibliotecară și fără Biblioteca Hangu.”

                            Asavei Letiția Elena, absolventă clasa a IV-a