Astăzi
îmi vine să strig în gura mare că avem ludotecă.
Da,
chiar dacă nu vă vine să credeți, chiar avem ludotecă. (nu cred că știți ce înseamnă ludotecă). Nu știu ce vrăji face doamna bibliotecară, dar
mereu avem parte de surprize plăcute. (să
știți că nu e vrăjitoare, dar nu știu cum să vă spun, ca să înțelegeți!) Ne-a
promis (și se ține de promisiuni) că de 1 iunie vom avea parte de altă surpriză.
(eu, naivă, credeam că vin din nou cei de la TV să ne filmeze.). În fiecare zi
o întrebam ce se va întâmpla, dar …. tăcere și zâmbete.
Pe 2 iunie trebuia să vin, împreună cu
toți voluntarii Bibliofan, la ora 10, la bibliotecă (eu în costum popular
pentru piesa ”Iliuță de la munte”). De unde atâta răbdare?! La ora 8, 30 (și
credeam că voi fi prima) am furat singurul trandafir (galben) înflorit din
grădină (pentru doamna) și am fugit la
bibliotecă. La ușă, trei colegi și pe drum doamna, cu două farfurii (nu-i
stătea bine). Am urcat, ca de obicei, primii, zgomotoși și plini de curiozitate
și ne-am blocat la intrare. Peste tot erau jucării colorate, două rafturi pline
de cutii cu jocuri. Nu știam la ce să mă uit. Aveam voie să facem orice. Ne-am
jucat de nu mai puteam respira (costumul meu popular arăta jalnic). Am scotocit prin cutii, am scos la iveală toate
jocurile, ne-am bucurat, ne-am mirat, eram ca într-o poveste. Doamna ne ruga să
facem ordine că avem invitați și oaspeți, dar cine să o asculte. Noroc că
pregătisem inimioarele cu mesajele de mulțumire (eu le-am scris cel mai frumos mesaj ”Vă iubesc din toată inima!”) pentru cei care ne-au adus
jucării, și le-am lipit, cu grijă, pe o inimă mai mare roșie (era perfectă pentru că a fost ideea mea) cu o zi înainte, altfel…
Și fiecare zi, de atunci, e aproape la fel la
ludotecă. Ne întâlnim mari și mici și ne jucăm fiecare cum și cu ce vrea, doar
că trebuie să fim politicoși, respectuoși, să avem grijă de jucării și să facem
ordine la final (nu e mare lucru)... În rest, e ca un vis frumos, tare frumos.
Letiția
Asavei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu